- aprilie 11, 2024
- Comunicat de presă
LIBERTY Galați lansează înscrierile pentru o nouă ediție a Școlii de vară
În luna aprilie, Academia GREENSTEEL din cadrul LIBERTY Galați deschide înscrierile pentru „Școala de vară”, principalul program de internship demarat de companie. Aflat la a 13-a ediție, programul își propune să recruteze până la 40 de studenți și absolvenți care vor face practică în companie în perioada 10 iulie – 18 septembrie.
Desfășurată anul acesta sub umbrela Change Makers, Școala de vară se adresează tinerilor care vor să se implice în transformarea sustenabilă a companiei, să facă un prim pas în carieră și să învețe despre industria oțelului. Lansată în 2012, Școala de vară a oferit până în prezent oportunități de învățare practică unui număr de peste 500 de studenți din Galați, Iași, Roman, Craiova sau București. Peste 160 dintre aceștia au devenit angajați la LIBERTY Galați.
„Avem nevoie de oameni, inovație și investiții pentru ca producția de oțel de la LIBERTY Galați să devină neutră în emisii de carbon până în 2030. Oamenii sunt esențiali în acest proces, de aceea investim în prezentul și viitorul acestora prin programe ca Școala de vară și Academia GREENSTEEL. Problemele pe care trebuie să le rezolvăm sunt complexe, iar soluția presupune o abordare globală. Poluarea, schimbările climatice și calitatea mediului care ne înconjoară depind de transformarea globală a industriei siderurgice care este responsabilă pentru circa 8% din emisiile totale de CO2, iar pe de altă parte dezvoltarea economiei și infrastructurii depind de creșterea producției de oțel care se estimează a se dubla până în 2030. Soluția noastră este GREENSTEEL, de aceea invităm specialiștii și tinerii pasionați de sustenabilitate să ne ajute să găsim și alte soluții inovative de eficientizare și reducere a emisiilor de carbon prin acest program care oferă două luni de experiențe reale într-o companie de importanță strategică pentru comunitatea din Galați și pentru economia României”, a declarat Radu Ionescu, General Manager, LIBERTY Galați.
În luna aprilie 2024, compania recrutează studenți și proaspăt absolvenți pentru poziții și specializări în inginerie electrică, inginerie metalurgică, inginerie mecanică, automatică, electrică, vânzări și marketing. Tinerii vor avea ocazia să se implice în operațiunile companiei, să învețe despre industria oțelului și despre planurile de transformare GREENSTEEL la LIBERTY Galați. De asemenea, împreună cu mentorii, internii vor avea ocazia să lucreze în proiecte concrete, cu aplicabilitate practică, într-un mediu plin de provocări, dar și să participe la cursurile create special pentru ei, menite să le dezvolte noi abilități, precum comunicarea, gândirea analitică, munca în echipă.
Candidații pot accesa specializările disponibile pe pagina de web a companiei: https://libertysteelgroup.com/ro/cariere/internship/ și pot trimite CV și scrisoare de intenție, la adresa: cariere.galati@libertysteelgroup.com până pe 30 aprilie 2024.
Latest News
View AllLIBERTY Galați va reporni furnalul pe fondul unui portofoliu solid de comenzi
Ca urmare a cererii solide pentru produsele sale din tablă groasă și acoperite organic, LIBERTY Galați anunță repornirea Furnalului nr....
ViewFundația GFG și LIBERTY Galați susțin a treia clasă din programul de învățământ dual
Fundația GFG și LIBERTY Galați lansează a treia ediție a programului de învățământ dual bazat pe materiile STEM cu o...
ViewLIBERTY Galați lansează a doua ediție a Clubului de Robotică
În iunie, LIBERTY Galați și Fundația GFG România lansează cea de-a doua ediție a Clubului de Robotică, un program educațional...
ViewLIBERTY Galați lansează înscrierile pentru o nouă ediție a Școlii de vară
În luna aprilie, Academia GREENSTEEL din cadrul LIBERTY Galați deschide înscrierile pentru „Școala de vară”, principalul program de internship demarat...
ViewLIBERTY îl numește pe Thomas Gangl CEO în Europa
LIBERTY Steel Group îl numește pe Thomas Gangl, lider internațional în domeniul sustenabilității, în funcția de Chief Executive Officer pentru...
ViewLIBERTY Galați angajează 100 de ucenici în 2024
LIBERTY Galați, cel mai mare producător național de oțel și companie strategică în România, lansează un program de ucenicie prin...
ViewFinanțare de peste 10 milioane de lei în proiectul cofinanțat din Fondul de Coeziune „Modernizarea utilajelor de descărcare/încărcare în cadrul Romportmet – Galați”
ROMPORTMET, în calitate de Beneficiar, și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Transport 2021-2027,...
ViewLIBERTY Galați și Fundația GFG susțin educația noii generații
În această toamnă, LIBERTY Galați și Fundația GFG lansează numeroase proiecte dedicate noii generații, care demonstrează implicarea companiei pe termen...
ViewLIBERTY Galați repornește Furnalul nr. 5
LIBERTY Galați a început procesul de repornire a Furnalului nr. 5, care va fi operațional în următoarele zile. Repornirea are...
ViewRadu Ionescu este noul General Manager la LIBERTY Galați
LIBERTY Steel Group îl numește pe Radu Ionescu în funcția de General Manager al LIBERTY Galați, cel mai mare producător...
View