Istorie
Despre necesitatea construirii unui combinat siderurgic la Galaţi s-a discutat pentru prima oară în 1958, dar decizia fost luată în 1960. Construcţia a început în iulie 1961, iar primul obiectiv de producţie important, respectiv Laminorul de Tablă Groasă nr.1, a fost inaugurat doi ani mai târziu.
Producţia integrată a început în iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie importante şi a fost elaborată prima şarjă la Oţelăria nr. 1.
Combinatul a fost iniţial o companie de stat, iar in anul 1991 s-a transformat în societate pe acţiuni pentru ca, 10 ani mai târziu, Grupul LNM Holdings (ulterior ArcelorMittal), să cumpere acţiunile statului.
În anul 2018, ArcelorMittal anunța scoaterea la vânzare a mai multor unități siderurgice, inclusiv Combinatul de la Galați, pentru a putea achiziționa Combinatul Ilva din Italia. Tranzacția a fost coordonată și atent supravegheată de către Comisia Europeană, care, în luna mai 2019, a anunțat aprobarea tranzacției.
Grupul LIBERTY House, parte a Alianței GFG, aparținând omului de afaceri Sanjeev Gupta, este în prezent proprietarul Combinatului Siderurgic Galați care a fost redenumit LIBERTY Galați.


Management Executiv
Read More
Admet
Admet Galați este o companie care poate efectua servicii de descărcare – încărcare, sortare, transbordare precum și gestionarea de mărfuri...
Read More
LIBERTY Tubular Products Galati
LIBERTY Tubular Products Galați a fost construit și pus în funcțiune în anul 1986. Încă de atunci, laminorul de produse...
Read More
Min Est Mahmudia
Compania minieră Min Est Mahmudia este localizată la circa 30 kilometri Sud Est de Municipiul Tulcea, în apropierea comunei Mahmudia...
Read More