Romania | Select another site to see content specific to your location Change site

Website select
Global United Kingdom Czech Republic Romania Belgium Italy Macedonia Poland Luxembourg Hungary
  • iunie 27, 2023
  • Comunicat de presă

LIBERTY lansează programul GRADUATES

LIBERTY Steel Group caută următoarea generație de lideri și specialiști prin lansarea primului său program GRADUATES dedicat absolvenților de facultate care își doresc o carieră în industria siderurgică și care vor să contribuie la planurile de decarbonizare ale companiei. Dezvoltat în România de Academia GREENSTEEL a LIBERTY Galați, programul GRADUATES va fi extins către alte companii europene ale grupului, inclusiv LIBERTY Ostrava în Republica Cehă și LIBERTY Czestochowa în Polonia.  

În țara noastră, programul va dura 24 de luni și va reuni 30 de absolvenți ai universităților tehnice, cu scopul de a-i pregăti pentru viitoarele poziții de management în cadrul companiei și de a-i încuraja să contribuie la transformarea LIBERTY Galați într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030. Compania invită tinerii absolvenți din domeniile automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe să aplice pentru programul GRADUATES la LIBERTY Galați, un pilon strategic al economiei românești și un angajator important la nivel național. Tinerii angajați la LIBERTY Galați vor lucra într-un mediu provocator alături de mentorii și specialiștii companiei, vor participa la sesiuni de training și își vor dezvolta competențe esențiale pentru a deveni profesioniști de top. 

Programul GRADUATES presupune doi ani de învățare, dezvoltare și performanță, perioadă în care tinerii vor lucra sub îndrumarea mentorilor LIBERTY și vor beneficia de programe de training dedicate. Tinerii vor avea șansa să activeze în mai multe zone ale companiei pentru o cunoaștere integrată a activității și vor beneficia de oportunități de dezvoltare la nivel internațional. Programul este structurat în trei etape: o perioadă inițială de șase luni, în care vor învăța și își vor dezvolta abilitățile alături de mentorii LIBERTY; o perioadă de șase luni în care vor beneficia de sprijinul specialiștilor companiei, de pregătire și practică în poziții profesionale specifice și o perioadă de 12 luni în care se vor familiariza cu managementul performanței, traseul de carieră, evoluția în muncă, managementul echipei, feedback 360 și cursuri în cadrul Leadership Academy. 

Mihaela Vereș, Manager de Resurse Umane LIBERTY România, a declarat:Mă bucur că lansăm acest program si considerăm că va fi cel mai bun din industrie, pentru că va beneficia de întreaga experiență a grupului nostru. De aceea ne așteptăm să atragem cei mai buni absolvenți din universitățile tehnice care vor dori să își lanseze cariera aici, la LIBERTY Galați. Programul creat de echipa noastră din Galați oferă tinerilor absolvenți șansa de a se alătura uneia dintre cele mai mari companii din țară și de a învăța, de a se specializa și de a-și construi o carieră în companiile noastre din Europa. Invit toți absolvenții din domenii precum automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe să se alăture planurilor noastre de transformare GREENSTEEL. Este o perioadă extraordinară pentru tineri să se alăture unei companii siderurgice care depune eforturi pentru a se transforma și a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, utilizând tehnologii inovatoare, energie regenerabilă și noi forme de energie, precum hidrogenul. Suntem încântați să colaborăm cu noua generație de lideri care poate contribui cu idei și soluții inovatoare pentru a rezolva probleme reale, pe măsură ce industria face tranziția către un viitor cu emisii reduse de carbon. Veniți alături de compania noastră și contribuiți la construirea unui viitor mai curat și mai verde al industriei oțelului! 

LIBERTY Steel Group se implică în educația noii generații pentru a crea viitorii lideri și specialiști în industria siderurgică. În acest an, Academia GREENSTEEL a LIBERTY Galați a lansat înscrierile pentru Școala de Vară, unul dintre cele mai importante programe de internship demarate de companie. Școala de Vară, aflată la cea de-a douăsprezecea ediție, este dedicată studenților și absolvenților care, timp de două luni și jumătate, se implică în activitatea de producție a oțelului, învață despre companie și despre planurile de transformare GREENSTEEL. De asemenea, pentru a-și atinge obiectivele de perfecționare a echipei actuale din cadrul companiei și de a încuraja tinerii să se alăture industriei, LIBERTY Galați a lansat cursul „Descoperă GREENSTEEL”, care va continua în această toamnă cu un grup de studenți interesați să descopere tehnologiile viitorului în producția de oțel verde la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. 

Absolvenții care doresc să se alăture programului GRADUATES pot să aplice până la 1 septembrie 2023 la https://libertysteelgroup.com/ro/cariere/graduates/ pentru a deveni următorii lideri și specialiști în industria oțelului. Compania invită absolvenții să construiască viitorul oțelului! 

Latest News

View All