Biserica “Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Nicolae” împreună cu LIBERTY Galați și Fundația GFG au organizat marți un eveniment aniversar cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la sființirea bisericii care se află pe platforma siderurgică.
Biserica, cunoscută sub numele de “Catedrala siderurgiștilor”, este singura de acest tip din România, dar și locul de rugăciune al angajaților LIBERTY Galați și al enoriașilor din zonă. Construită în timp record prin efortul companiei și sființită în anul 2002, Biserica a continuat anul acesta lucrările de pictură ale locașului de cult, cu suportul Fundației GFG și LIBERTY Galați.
Cu o zi înainte de Sfântul Andrei, I.P.S. Arhiepiscop Casian a oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrătorilor de pe platforma siderurgică LIBERTY Galați, precum și o slujbă de pomenire în memoria colegilor care au trecut în neființă. Evenimentul celebrează împlinirea a 30 de ani de la proclamarea Sfântului Apostol Andrei drept ocrotitorul orașului Galați, aniversarea a 20 de ani de la sființirea Bisericii și 10 ani de când grupul de voluntari ai LIBERTY Galați se implică în cauzele comunității gălățene. Preoții au binecuvântat voluntarii și elevii de la Liceul Paul Dimo susținuți de Fundația GFG în programul de învățământ dual, care au luat parte la eveniment.
Părintele Tiberiu a declarat: “Biserica noastră îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, iar în această perioadă se împlinesc 30 de ani de la proclamarea Sfântului Apostol drept ocrotitor al orașului Galați. Este un eveniment deosebit. Această biserică, cunoscută drept Catedrala Siderurgiștilor, reprezintă o legătură a enoriașilor cu locul unde lucrează, unde au lucrat, o legătură pe care nu au pierdut-o.”
Ajay Aggarwal, preşedintele LIBERTY Steel Group Europa şi președintele Consiliului de Administrație al LIBERTY Galați, a declarat: „Mă bucur foarte mult că am putut contribui la finalizarea lucrărilor de pictură la biserica aflată pe platforma LIBERTY Galați care este o parte importantă a comunității noastre. Ne dorim să continuăm colaborarea cu Biserica Ortodoxă Română pentru a realiza noi proiecte care să ajute comunitatea din Galați în următorii ani.”
Începute în vara acestui an, lucrările de pictură la Biserica “Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Nicolae” se apropie de final. Aceste lucrări au fost susținute financiar și logistic de LIBERTY Galați, Fundația GFG, în parteneriat cu Arhiepiscopia “Dunării de Jos”, cu Primăria Municipiului Galați și cu Secretariatul de Stat pentru Culte. Pictura a fost realizată într-o tehnică specială de frescă, cu ajutorul materialelor minerale care se integrează în peretele pe care sunt aplicate și asigură rezistența în timp până la câteva sute de ani. Pictarea Bisericii face parte dintr-un program mai amplu de implicare în comunitate care include proiecte sociale, de educație și filantropice.
Tags
Latest News
View AllLIBERTY Galați va reporni furnalul pe fondul unui portofoliu solid de comenzi
Ca urmare a cererii solide pentru produsele sale din tablă groasă și acoperite organic, LIBERTY Galați anunță repornirea Furnalului nr....
ViewFundația GFG și LIBERTY Galați susțin a treia clasă din programul de învățământ dual
Fundația GFG și LIBERTY Galați lansează a treia ediție a programului de învățământ dual bazat pe materiile STEM cu o...
ViewLIBERTY Galați lansează a doua ediție a Clubului de Robotică
În iunie, LIBERTY Galați și Fundația GFG România lansează cea de-a doua ediție a Clubului de Robotică, un program educațional...
ViewLIBERTY Galați lansează înscrierile pentru o nouă ediție a Școlii de vară
În luna aprilie, Academia GREENSTEEL din cadrul LIBERTY Galați deschide înscrierile pentru „Școala de vară”, principalul program de internship demarat...
ViewLIBERTY îl numește pe Thomas Gangl CEO în Europa
LIBERTY Steel Group îl numește pe Thomas Gangl, lider internațional în domeniul sustenabilității, în funcția de Chief Executive Officer pentru...
ViewLIBERTY Galați angajează 100 de ucenici în 2024
LIBERTY Galați, cel mai mare producător național de oțel și companie strategică în România, lansează un program de ucenicie prin...
ViewFinanțare de peste 10 milioane de lei în proiectul cofinanțat din Fondul de Coeziune „Modernizarea utilajelor de descărcare/încărcare în cadrul Romportmet – Galați”
ROMPORTMET, în calitate de Beneficiar, și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Transport 2021-2027,...
ViewLIBERTY Galați și Fundația GFG susțin educația noii generații
În această toamnă, LIBERTY Galați și Fundația GFG lansează numeroase proiecte dedicate noii generații, care demonstrează implicarea companiei pe termen...
ViewLIBERTY Galați repornește Furnalul nr. 5
LIBERTY Galați a început procesul de repornire a Furnalului nr. 5, care va fi operațional în următoarele zile. Repornirea are...
ViewRadu Ionescu este noul General Manager la LIBERTY Galați
LIBERTY Steel Group îl numește pe Radu Ionescu în funcția de General Manager al LIBERTY Galați, cel mai mare producător...
View