Romania | Select another site to see content specific to your location Change site

Website select
Global United Kingdom Czech Republic Romania Belgium Italy Macedonia

LIBERTY donează Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Galați un echipament ultra-modern de dezinfectare

LIBERTY Galați continuă eforturile prin care sprijină sistemul medical local, aflat acum sub presiunea pandemiei de coronavirus.

De curând, a fost livrată o “poartă de dezinfectare” ultra-modernă care va deservi personalul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (I.J.S.U.) Galați.

Echipamentul asigură o dezinfectare rapidă și eficientă a celor care au fost în zone cu risc de infectare.

“Este modestul nostru semn de mulțumire pentru cei care se luptă, zi de zi, pentru sănătatea gălățenilor. Le mulțumim din suflet!, a spus Bogdan Grecu, Directorul General al LIBERTY Galați.

“Echipamentul primit este de mare ajutor pentru pompierii militari (paramedicii) care, permanent, pot intra în contact cu pacienți infectați și în zone de risc. Mulțumim siderurgiștilor gălățeni, mulțumim LIBERTY!”, a spus Colonelul Ion Toma, Inspectorul Șef al I.J.S.U. Galați.

Recent, același beneficiar a primit din partea LIBERTY Galați și un kit mobil de dezinfectare a spațiilor.

Sprijin pentru sistemul medical gălățean din partea siderurgiștilor și Combinatului

Siderugiștii și Combinatul LIBERTY Galați contribuie printr-un set complex de măsuri și inițiative la sprijinirea sistemului medical local, comunității și autorităților, în contextul prevenirii infectării cu noul coronavirus.

“Pentru noi, prioritară este grija față de colegi, familii, oamenii din Galați dar și pentru operarea în siguranță deplină a echipamentelor complexe cu care lucrăm”, a spus Bogdan Grecu, Directorul General al LIBERTY Galați.

Combinatul a cumpărat pentru Spitalul Județean de Urgență un video – laringoscop de ultimă generație care permite nu doar vizualizarea precisă a sistemului respirator ci și aspirarea mucozităților care se acumulează în plămâni, situație des întâlnită la pacienții aflați în stare gravă, ca urmare a infectării cu noul Coronavirus. Echipamentul va fi livrat miercuri și va fi însoțit de o instruire a personalului care îl va utiliza.

De asemenea, Stația de Ambulanță Galați va primi sisteme moderne de dezinfectare a mașinilor care transportă pacienți.

LIBERTY Galați a trimis deja, din rezervele proprii, volume diferite de combinezoane, măști, ochelari de protecție și mănuși către Spitalul Județean, Spitalul C.F.R., piloții A.F.D.J. și Primăria Galați. În plus, au fost disponibilizate unele capacități de cazare ale companiei care, la nevoie, să poată fi utilizate de către personalul medical aflat în izolare ori în carantină, la solicitarea autorităților.

În curs de cumpărare și livrare este și o imprimantă 3 D profesională care va fi oferită Universității “Dunărea de Jos” din Galați pentru creșterea producției de viziere ce vor fi folosite de personalul medical.

Pentru protejarea angajaților și contractorilor săi, LIBERTY Galați a luat măsuri ample de prevenție: scanarea obligatorie și fără contact a temperaturii corporale, mărirea numărului de curse convenție, acordarea de măști pentru pasagerii acestora, dezinfecții pe posturile de lucru, reorganizări de activități, interzicerea călătoriilor, digitalizarea întâlnirilor și altele.

LIBERTY Galați sprijină Stația de Ambulanță și SMURD Galați

LIBERTY Galați a livrat, luni, două kit-uri de dezinfectare care vor fi folosite de personalul Stației de Ambulanță și de paramedicii din Galați.

Kit-urile asigură o dezinfectare superioară a ambulanțelor și altor suprafețe cu care pacienții ar putea intra în contact.

Suntem aproape de toți cei care lucrează în sistemul medical din Galați și îi sprijinim în lupta lor contra noului coronavirus”, a declarat Bogdan Grecu, Directorul General al LIBERTY Galați.

“Dorim să mulțumim partenerilor noștri de la LIBERTY Galați pentru acest ajutor. Echipamentele primite nu doar adaugă calitate actului medical pe care îl furnizăm, ci protejează într-o mai bună măsură pacienții și personalul nostru, a spus Dr. Mihai Polinschi, Directorul Stației de Ambulanță a Județului Galați.

LIBERTY Galați va mai livra un asemenea kit pentru SMURD Galați și a achiziționat încă unul pentru dezinfectarea unor spații interne din Combinat.